Cum sa depasesti singuratatea? Iata mai jos un articol ce-ti va schimba modul de gandire!
Numai educatia, experientele si oamenii pe care ii intalnesti te pot face curajos, iti pot da incredere, iti faciliteaza trecerea de la bun la excelent si te pot face un lider adevarat ce reuseste ceea ce propune, astfel depasind singuratatea.
Am scris o serie de articole din care vei afla cum sa depasesti singuratatea, cum sa-ti faci prieteni, cum sa-ti formezi o echipa, cum sa te conectezi cu oamenii, cum sa faci networking si cum sa-ti monetizezi aproape ori pasiune. In acest prim articol voi discuta in special despre etapa de singuratate. Si tu poti depasi orice obstacol!
Desi organizam evenimente de dezvoltare personala si de business, cand am inceput prima data sa-i ajut pe altii sa cunoasca oameni noi si sa-si cultive abilitati de comunicare, m-am lovit de mult scepticism. Persoane cu vechime in antreprenoriat au luat in deradere ideea trainingului pentru a-ti spori capacitatea de a purta o conversatie, de a te conecta cu oamenii si de a atrage parteneriate si prietenii.
Apoi, dupa ce oamenii au vazut ca am rezultate prin tara si ca sunt prieten cu oameni de succes din toate colturile tarii, am inceput sa primesc cereri discrete de ajutor de la oameni importanti. Acestia se simteau jenati de comportamentul lor, cereau consiliere fara sa-si recunoasca adevaratele intentii si sincer ii apreciez pentru acest lucru.
In copilarie, pana sa ma autoeduc, eram foarte tacut si timid. Eram introvertit, nesociabil, nu aveam prieteni, invizibil in clasa, fara bani si fara tata de la 4 ani. Dar hai sa spun cateva cuvinte despre copilarie.
Cand vorbesc de copilarie, mereu simt o intristare in suflet. Eu nu am amintiri foarte multe si cele pe care le am sunt in ceata.
Stiu ca atunci cand aveam 4 ani, imi placea sa alerg, am fost in vizita la tata si ma jucam cu un tractoras cu remorca. Acea zi a fost ultima in care am avut ocazia sa imi vad tatal. Au urmat 3 ani in care verile si unele anotimpuri le petreceam la bunici si la gradinitele de la ei, Targovoste si Rosiori de Vede.
Am facut parte din generatia cu cheia la gat care se juca afara cu ceilalti copii. La mine in cartier am avut nesansa sa fiu si cel mai mic, ceea ce nu m-a ajutat deloc pe partea sociala.
Nu ma prindeam de nici o gluma, iar atunci cand oamenii din grupuletul in care eram se distrau, eu aveam aceeasi privire tampa.
De multe ori spun ca familia mea este tare ca o nuca, pentru ca a trait incercari pe care altii le vad doar in filme. Rareori vorbeam de problemele de acasa cu ceilalti, asa am ajuns sa fiu interiorizat, sa nu am incredere in straini si sa traiesc si intr-o lume paralela.
Bunicii din partea tatalui care a murit, la Teleorman, aveau o iubire aparte pentru mine.
Imi spuneau ca pot oricand sa ma mut la ei sa-mi construiesc o casa si sa merg cu vacile la pascut. 🙂
Pana am intrat la facultate am fost tinut din scurt. Pe timpul scolii nu ieseam pe afara, iar cand nu aveam scoala eram nevoit sa imi astept mama sa ajunga acasa. Aproape fiecare zi o vedeam ca o detentie la domiciliu. In timp m-am obisnuit. Nu mergeam la petreceri, nu ieseam in cluburi si atunci cand ieseam pe afara, ieseam doar ca sa ma joc. Multe veri lungi in care ma uitam pe geam cum se joaca ceilalti copii si plangeam pentru ca nu am tata. Alteori plangeam cand pleca un bunic sau un unchi dupa ce venea in vizita la mine, pentru ca stiam ca voi ramane iar singur. Acces la calculator am avut in clasa a 6-a, iar la internet din clasa a 9-a, insa pana in anul 3 de facultate nu am stiut sa folosesc in folosul meu internetul decat teribil de putin.
Pe langa toate acestea, am trait alaturi de o mamica ramasa fara sot la varsta de 28 de ani si nevoita sa ma creasca singura. A avut grija sa-mi ofere tot ce a putut. Tipa la mine si era agresiva din orice, aspecte ce mi-au afectat negativ viata, devenind docil, nefiind in stare sa iau o decizie si avand teama de orice om si orice initiativa. Dar m-a invatat educatie financiara, m-a educat si si-a dorit tot timpul sa reusesc in viata. Iar pentru asta, dupa zeci de carti citite si consiliere primita, pot spune ca ii iert greselile, chiar daca un copil resimte enorm si mult amplificat orice durere fata de un matur si mai pot spune sincer ca imi iubesc mama asa cum este ea.
Cu totii avem o copilarie aparte in care ne aducem aminte de lucruri pe care le doream in viata noastra. In timp o sa intelegi ca perceptia pe care o ai tu asupra copilariei tale iti modeleaza prezentul si viitorul pe care il ai.
Menis Yousry, un milionar egiptean si foarte bun terapeut povestea cum reactioneaza cei doi copii ai sai cand se intalnesc cu el. Unul dintre ei este bogat si el, milionar in euro si de fiecare data cand il vede il imbratiseaza si ii spune:
“Te admir! Fiecare lucru pe care il spui ma inspira si imi dai o forta incredibila ca sa fac ceva cu viata mea!”
Celalalt copil este sarac si nefericit. De fiecare data cand il vede pe tatal sau ii spune:
“E numai vina ta! Faptul ca te-ai despartit de mama cand eram copil mi-a distrus copilaria. Din cauza ta sunt cum sunt si viata mea este mizerabila!”
Cei doi copii au avut aceeasi copilarie, aceiasi parinti, aceleasi evenimente. Perceptia pe care o ai, cu toate astea, este diferita. Iar perceptia le-a dictat viata mai apoi.
Sa te impaci cu copilaria ta, cu familia ta si cu cei apropiati, este poate cel mai important lucru pe care il poti face intr-o viata de om.
Parintii tai merita tot respectul! Trebuie sa-i respecti pentru ca asa e cel mai bine. In Scriptura spune sa-ti respecti parintii. Asa ca nu te plange de ei, indiferent daca iti dau porunci se poarta rau cu tine sau nu vor sa te inteleaga. Nu-i poti judeca dupa actiunile lor si nici pe tine dupa intentiile tale. Nu merg asa lucrurile. Nu esti responsabil pentru ei. Esti responsabil pentru tine. Il onorezi pe Dumnezeu onorandu-ti familia.
Experientele triste sau negative nu ar trebui sa te faca mai rau sau mai dur, ci mai puternic si mai bun. Altfel nu ai invatat nimic din ele.
In alte articole o sa detaliez experiente scolare. Pana atunci, iti spun ca in articolul urmator voi discuta despre cum am inceput sa simt nevoia de a lasa in urma mea singuratatea, de a avea prieteni si de a-mi extinde preocuparile.
